Esenţele tari se ţin în sticluţe mici. Acesta pare să fie motto-ul sub auspiciile căruia au început pregătirile pentru cel mai nou show culinar, Junio...
Esenţele tari se ţin în sticluţe mici. Acesta pare să fie motto-ul sub auspiciile căruia au început pregătirile pentru cel mai nou show culinar, Junior Chef, primul format din România de acest gen, ce va fi difuzat primăvara aceasta la Antena 1.
Peste 1500 de copii, care mai de care mai talentaţi în domeniul gastronomic, au participat la castingul organizat în ţară de echipa Junior Chef, urmând ca cei mai buni dintre aceştia să vină în faţa juriului format din Anca Lungu, Horia Vîrlan şi Marius Vizante.